Schi de tură în Norvegia, o experiență de 5 stele
Pentru practicanții de schi de tură, Norvegia este echivalentul Barcelonei pentru fanii artei lui Gaudi. Sau Mecca pentru musulmani. Sau Marea Roșie pentru scufundători. Sau Milano pentru fanele shopping-ului.
Dar ce e schiul de tură, poate vă întrebați. Ei bine, este o ramură a schiului, după cum îi spune și numele, doar că nu te dai doar la vale după ce ai urcat cu telescaunul, ci urci prin forțe proprii ca să schiezi apoi cam pe unde vrei. Cum faci asta? Simplu, aplici pe tălpile schiurilor niște benzi adezive din material textil cu o textură care permite alunecarea acestora în față, dar nu și înapoi, atunci când urci. Echipamentul e foarte asemănător și, în același timp, foarte diferit de cel de schi alpin. O să revin asupra acestui subiect, pe canalul meu de YouTube, cu o campanie video dedicată promovării schiului de tură, pentru că este unul dintre cele mai complexe și mai recompensante sporturi din câte există.
Programul taberei 2023
24 Februarie – 3 Martie
Ziua 1 – 24 Februarie
Zbor București-Oslo și overnight în Oslo, hotel de 4****.
Ziua 2 – 25 Februarie
Zbor Oslo-Harstad, apoi vom ajunge, cu două SUV-uri Toyota RAV 4, la cazarea noastră din Lofoten, o vilă închiriată exclusiv pentru grupul nostru.
Zilele 3-7 – 26 Februarie-2 Martie
Zile de ski touring și, într-una din zile, o plimbare cu sania cu câini și o vizită în Henningsvaer, probabil cel mai pitoresc oraș din Lofoten.
Ziua 8 – 3 Martie
Dis de dimineață ne vom îndrepta spre aeroportul din Harstad pentru zborul spre Oslo. După transferul spre aeroportul din Sandefjord, urmează zborul spre casă.
Norvegia este Mecca schiorilor de tură, așa că o tură aici e obligatorie pentru orice ghid montan care se respectă. Un bun prieten de-al meu, Roman, un ghid spaniol care, din păcate, și-a pierdut viața acum doi ani, într-o avalanșă din Elveția, îmi spunea că, măcar o dată în viață, trebuie să fac schi de tură în Norvegia. „Nimic nu se compară cu urcatul și, apoi, schiatul offpiste, având apa fiordurilor în față”, spunea Roman. Într-adevăr, cel mai neobișnuit lucru aici este că munții încep, practic, direct din apă. E o senzație ciudată să fii la baza muntelui, iar altimetrul de la ceas să-ți arate o altitudine de 2 sau 3 metri.
Revenind la gazda noastră, Norvegia, o simplă căutare pe Wikipedia te impresionează, mai ales dacă vii din România sau dintr-o țară de genul. Una dintre cele mai dezvoltate țări ale lumii, Norvegia este a patra în topul mondial al venitului pe cap de locuitor (GDP per capita), după Luxembourg, Elveția și Macao, dar este țara cu cel mai mare fond suveran de investiții, 1000 de miliarde de USD! Cu alte cuvinte, este guvernul cu cei mai mulți bani de investit din lume și asta se vede la tot pasul. Țară independentă din punct de vedere energetic, n-are treabă nici cu gazele rușilor, nici cu petrolul arabilor și asta pentru că platformele petroliere din Marea Nordului îi aduc suficientă energie ca să și exporte. Una peste alta, am descoperit o țară intimidantă, cel puțin pentru mine și cel puțin în perioada de documentare a evenimentului meu de schi de tură. Odată ajuns acolo, realitatea a depășit așteptările, din mai toate punctele de vedere.
Locul
Aleg să-mi duc clienții în Lofoten. De ce Lofoten? Pentru că e creme de la creme, perla coroanei Norvegiei, un arhipelag considerat de mai toată lumea ca fiind cea mai frumoasă și spectaculoasă zonă a țării. Legată printr-o șosea de continent abia prin 2007, a rămas cea mai izolată regiune, cu tot ce decurge de aici: natură aproape neatinsă, localități mici și rare și, cel puțin pe timpul iernii, suficient de puțini turiști ca să te facă să te simți mai degrabă ca un localnic. Cam toți vizitatorii hivernali ai Lofotenului sunt practicanții de schi de tură, așa să sunt mult mai puțini ca vara, când trekkingul și ciclismul atrag destul de mulți amatori.
Perioada
Documentând tura de-a lungul lui 2019, când mi-a venit ideea de a merge în Lofoten, am ajuns la concluzia că cea mai bună perioadă pentru schi de tură în Norvegia este finalul lui februarie-începutul lui martie. Este combinația ideală, dacă ții cont de cele două criterii pe care trebuie să le ai în vedere și care fac, în cea mai mare parte, succesul unei ture acolo: starea zăpezii și probabilitatea de a vedea spectaculoasa Auroră Boreală. Aceasta din urmă este, cu adevărat, un fenomen pe care trebuie să-l vezi o dată în viață.
Zăpada și schiatul
Pentru mine, ca ghid montan, alegerea rutelor este principala provocare. Din cauza faptului că este un arhipelag, Lofoten are o climă foarte deosebită de cea din alte zone de schi de tură, gen Alpi sau Carpați. Climatul maritim are o mare influență asupra zăpezii, asupra temperaturii și vântului, asupra condițiilor de avalanșă. În perioada de documentare, citesc cărți despre schiatul în Lofoten, studiez zeci de video-uri cu ture, mă familiarizez cu prognozele meteo și de avalanșă norvegiene, cu aplicații de smartphone, le călăresc pe Google Maps și Google Earth cu orele. Apoi, toate concluziile trebuie adaptate la nivelul de schi al clienților, pentru că asta face diferența: să alegi rutele potrivite oamenilor cu care mergi acolo. În Norvegia, în fiecare an, mor în avalanșe 4-6 oameni, iar majoritatea acestora sunt schiori de tură.
Echipamentul de siguranță – transceiver, lopată, sondă – e obligatoriu, la fel și rucsacul de avalanșă. Pentru că Norvegia nu are un sistem de salvare rapidă cu elicopterul, ca cel din Alpi, este vital ca toți participanții la o tură să cunoască procedurile suficient de bine astfel încât să fie capabili să intervină prompt în caz de accident (vezi video).
Cât despre schiatul în sine, diferența o face caracteristica maritimă a zăpezii care, chiar și când e proaspătă, e ceva mai grea decât zăpada din munții Europei, mai lipicioasă, cel puțin la urcare. Apoi, din aceleași considerente meteo și de localizare, sunt puține zonele și zilele în care să găsești fețe cu zăpadă cu structură continuă. Pe majoritatea trebuie să fii pregătit pentru translații de la un powder mai dens la cruste de diverse grosimi sau la gheață, așa că e bine ca nivelul de schi al oamenilor din grup să fie cât mai ridicat și cât mai apropiat, pentru a putea menține unitatea grupului. Vârfurile nu sunt foarte înalte, diferența pozitivă de nivel a unei zile normale e undeva între 700-800 de metri.
Vremea
Norvegia e recunoscută, în toate cele patru anotimpuri, pentru instabilitatea și predictibilitatea dificilă a vremii.
Concluzie
Orice superlativ pe care l-ați citi despre schi de tură în Norvegia este acoperit de realitate. De la schi la peisaje, la drumuri, la cazări și, în general, toată experiența, totul e de 5*****. La fel și prețurile, așa că nu prea e un loc de mers low budget.
Noi ne-am distrat de minune, după cum puteți vedea mai jos.